Paula Seling va canta cu Florin Salam
April 30, 2008
Cunoscuta ca o mare artista, Paula Seling socheaza uneori prin deciziile pe care le ia. Chiar daca a stat o lunga perioada in umbra, cantareata isi ia acum revansa cu varf si indesat. Ea a compus o piesa pe care o va interpreta in duet cu nimeni altul decat manelistul Florin Salam. Spectacolul care va imparti publicul in doua va avea loc joi, 1 mai, la Sala Palatului. Artista a acceptat fara sa clipeasca propunerea lui Florin Salam de a porni o lupta impotriva discriminarii. In acest sens Paula il va sprijini pe manelist intr-un proiect pe care acesta l-a demarat de curand. Este vorba despre asociatia non guvernamentala “Florin Salam”, care va infiinta “Academia de arta si muzica a rromilor”. 
“Nu agreez genul muzical intitulat “manele” si nici nu am sa-l cant. Ii apreciez, totusi, pe o parte dintre cei care-l interpreteaza pentru ca sunt instrumentisti sau solisti cu o tehnica deosebita. In acest spectacol voi interpreta numai cantece din repertoriul propriu. Vreau sa demonstrez, prin acest lucru, ca, intr-o societate deschisa, oamenii nu ar trebui sa judece specificul cultural al minoritatilor, dar ar putea, in schimb, sa le arate ca exista si alte forme de cultura”, sustine Paula Seling. Si pentru ca artista nu a perceput niciun onorariu pentru prezenta sa la spectacolul din 1 mai, organizatorii i-au pus la dispozitie un elicopter cu care aceasta se va deplasa la Sibiu, acolo unde va canta, joi seara, in deschiderea concertului Boney M.
Jim Carrey homosexual
April 30, 2008
In cotidianul britanic Daily Mail au aparut primele poze cu actorul american Jim Carrey in postura de homosexual. Nu va speriati, actorul nu si-a schimbat “orientarea”, ci doar a intrat cat se poate de bine in pielea noului sau rol din comedia I Love You Philipp Morris. Cu jeansi albi, tricou mulat, bronz fals si accesorii tipatoare, Carrey poate pacali intr-adevar pe oricine.
Filmul este bazat pe o poveste reala si alaturi de Jim Carrey, din distributie mai face parte actorul scotian Ewan McGregor. Ei interpreteaza rolurile a doi detinuti care se indragostesc. Carey este un condamnat texan care se indragosteste de colegul lui de celula, Phillip Morris, personaj interpretat de McGregor. In momentul in care Morris este eliberat din inchisoare, Steven isi face planuri sa evadeze pentru a se reintalni cu el. ![]()
Cei doi actori si-au luat in serios rolurile si s-au dus, sa se documenteze intr-un bar de homosexuali unde s-au simtit foarte bine.
Cinci lucruri pe care nu le stii despre durerile de cap
April 24, 2008
Cand ma apuca durerea de cap imediat incep actiunile specifice pentru a o inlatura inainte de a lua un algocalmin.
Mi-am baut cafeaua? Daca nu, ma indrept rapid spre un automat de cafea.
Am consumat cele 8 pahare de apa recomandate de medici?
Tipă copilul si vomează cu scopul de a-si face o mică vacanță?
Dacă cele de mai sus nu sunt cauza durerilor mele de cap, iau un algocalmin si imi continui activitatea. Dar ce faci cu durerile de cap repetate si obraznice când simți că tâmplele pulsează cu putere si durerea nu te lasă?
Deoarece toți am avut dureri de cap, de ce să nu explorăm cele 5 motive care ar putea fi cauza durerilor noastre:
1. Parfumul, mirosurile
Parfumul, chiar dacă iți place, poate declanșa durerea. Încearcă să-ți eliberezi casa de orice fel de mirosuri. Este clar că oamenii de pe autobuz care se imbăiază in apă de colonie nu-i poți impiedica, dar iți poți curăța casa de mirosuri.
2. Stresul
Stresul dă nu numai dureri de cap ci și contracturi ale mușchilor gâtului, feței, scalpului. Se recomandă dușuri fierbinți, masaj. Anxietatea are același efect ca și stresul, pentru care se prescriu medicamente, terapie fizică, antidepresive si consiliere.
3. Ciclul
Femeile au migrene de 3 ori mai des decât bărbații mai ales in perioada ciclului datorită fluctuațiilor nivelelor de estrogen și progesteron. În aceste cazuri se poate recomanda acupunctura.
4. Clipsurile, articolele de infrumusetare
Clipsurile din urechi sau orice bandă care strânge capul pot genera migrene precum și sensibilitatea pielii scalpului.
5. Medicamentele
Uneori tratamentul medicamentos nu este adecvat si in acest fel pot apărea dureri de cap. Rezultate bune dau aromele de mentă, ulei de oregano, soluția salină.
Emilia Găzdoiu
Lost - un episod final de 3 ore la sfarsitul lunii mai
April 21, 2008
Asa a raspandit Ausiello zvonul, zvon care zice ca Damon Lindelof si Carlton Cuse sunt in tratative cu ABC-ul pentru inca o ora de Lost, pentru sezonul 4. Bine, e vorba de o ora de-a lor, din aia cu publicitate
Totusi, vorbim “o ora” aka un episod in plus fata de cele anuntate. Dupa ce producatorii au fost nevoiti sa inghesuie actiunea in 13 episoade (in loc de 16), din cauza grevei, vestea nu poate decat sa ne bucure. Totusi, acest episod suplimentar ridica niste probleme vizavi de momentul in care va fi difuzat, astfel incat ABC-ul va trebui sa faca niste modificari in grila, daca vrea sa impinga finalul de sezon dupa 22.05, cand ar fi trebuit sa se incheie sezonul 4.

UPDATE: Zvonul s-a confirmat. Lost va avea 14 episoade in sezonul 4, iar finalul de sezon se va desfasura pe parcursul a 3 episoade. Primul din ele va fi difuzat pe 15.05, iar ultimele doua pe 29.05 (pe 22.05 n-ar fi avut loc, atunci se difuzeaza finalul de sezon pentru Grey’s Anatomy si Ugly Betty).
Alexandra a parasit Megastar
April 21, 2008
Multe lacrimi s-au varsat la finalul emisiunii, cand tensiunea a atins cote maxime pentru concurenti. Mai afectata decat Alexandra a fost Oana care, plangand, a cerut colegilor sa fie lasata in pace.
Florin a cantat “Tarancuta, tarancuta”, insa s-a uitat mai mult la camera, decat la tarancute. Juriul i-a sugerat sa se joace mai mult, iar Despot a dat nota fara prea multe comentarii.
Dupa parerea lui Despot, Oana a cantat “ciudat” si fals, iar interpretarea ei l-a lasat rece pe Mazilu, obtinand 8 pe linie cu “Nici o stea”.
Cu piesa “Un actor grabit”, Alexandra a fost prea incrancenata, iar Despot i-a reprosat ca a cantat prea sacadat. Razvan Mazilu a fost incantat de prestatia Alexandrei si i-a dat 10.
Octavian a interpretat piesa lui Dan Spataru “Te-asteapta un om”, reusind sa-l impresioneze pe Despot, care s-a declarat pe deplin multumit, acordand nota maxima. Iantu i-a sugerat sa se joace mai mult, iar Mazilu i-a amintit ca un interpret trebuie sa impresioneze publicul, nu sa se lase impresionat de piesa pe care o interpreteaza. Pentru a-l incuraja, Aura Urziceanu a notat cu 9 prestatia lui Octavian.
Andrei si-a ales piesa “Tu, eu si-o umbrela”, reusind sa castige simpatia publicului si a juriului. Mazilu l-a considerat “haios” si i-a dat nota 10.
La final de editie, fostii concurenti au revenit pe scena Megastar cu noi duete de exceptie. Cristina a cantat cu Mihai, Larisa cu Cosmin, iar Daria cu Dumitru.
Sambata viitoare, la Megastar va urma editia cantecelor alese de catre juriu si public. Votati-va favoritii, sambata de la ora 20.00, la Prima TV!
Ce e mai rău: Părinte in 1958 sau in 2008?
April 21, 2008
Imi place să citesc sfaturile din revistele pentru femei care au aparut cu o generatie in urma. Părinții nu aveau atâtea griji ca acum. După zicala “nu e nimic nou sub soare” multe sfaturi dintr-o revistă veche erau similare cu cele de azi, cu excepția rețetelor, modei, coafurii.
Obezitatea copiilor era o preocupare majoră, 10% fiind supraponderali. În 2010 se preconizează că procentajul va fi de 50%, până când mâncarea va dispărea de tot și ne vom hrăni cu pilule.
Ca și in 2008, în 1958 părinții erau sfătuiți să ferească copiii de aceleași dependințe. Spre deosebire de 2008, în 1958 copiii se jucau cu jucării cu arcuri destul de puternice să le taie un deget și adesea dormeau in cămașă de noapte cu sfori si funde care îi puteau sugruma.
În 1958, copiii care terminau școala nu știau gramatică si matematică, nu gândeau critic și nu erau pregătiți pentru viață. 
În 1958 scutecele din pânză erau legate cu ace și chiloții cu gumă nu lipseau. Azi există o sumedenie de oferte, existând scutece care se pot arunca chiar la toaletă.
În 1958 nu existau tratamente sofisticate și copiii foarte bolnavi mureau. Astăzi astmul și alergiile au o frecvență foarte mare boli ce pot fi controlate. Copiii acum 50 de ani se temeau de bomba atomica, iar azi aceștia acumulează foarte multă violență de la TV si jocuri video.
Și atunci și acum părinții se îngrijorau în legătură cu copiii lor și cu lumea în care vor crește. Eu sper că atunci când copiii mei se vor îngrijora în legătură cu nepoții mei să nu mai existe atât de multe temeri.
E. Gazdoiu
Gabriela Cristea vrea sa-si exploreze erotismul
April 19, 2008
Prezentatoarea emisiunii “Nora pentru mama” de la Kanal D, Gabriela Cristea, pe care ati urmarit-o cu interes in revistele pentru adulti Playboy si FHM este hotarata sa-si descopere noi laturi ale personalitatii si sa scoata la lumina propriul erotism pe ringul de dans. Gabriela Cristea se chinuie in prezent sa invete tangou, cel mai senzual si pasional dans inventat vreodata. “Sunt sigura ca, daca am sa fac asta, voi descoperi in mine si alte valente ale erotismului pe care pana acum le-am pastrat ascunse, dar p
e care vreau sa le scot la iveala”, a declarat vedeta.
Iubita lui Marcel Toader s-a indragostit de tangou la 17 ani, in momentul in care l-a vazut pe Razvan Mazilu la Opera Romana. “Era cel mai frumos baiat din liceu si toate fetele vorbeau cu admiratie, pe ascuns, despre el. M-am indragostit brusc, dar nu de omul Mazilu, ci de artistul care emana atata senzualitate, dorinta, pasiune, autoiubire, descoperire… intr-un cuvant: erotism”, a povestit Gabi Cristea. Dar nu acesta a determinat-o pe bruneta sa se apuce sa invete tangou, ci Joaquin Cortes, pe care l-a vazut dansand pentru prima oara acum cateva luni. “Miscarile, dar mai ales atitudinea, m-au trimis cu gandul la o furtuna de dragoste cu clipe de autodescoperire”, a mai declarat prezentatoarea in revista “Omagiu”.
CanCan
NexT si-a desemnat castigatorii!
April 14, 2008
Gala de sambata seara a incheiat o saptamana plina, in care festivalul NexT a impus spiritul care a asigurat succesul exploziv al primei editii: in fiecare zi, sala cinematografului Eforie a fost plina de spectatorii nerabdatori sa urmareasca filmele din cadrul celei mai selective competitii de scurt metraj din Romania; Orange Concept Store a devenit pentru trei zile locul de intalnire al cineastilor, producatorilor si distribuitorilor autohtoni si straini cu tinerii pasionati de film in cadrul unor workshop-uri de exceptie.
30 de filme din 20 de tari, selectionate de directorul artistic Andrei Gorzo din peste 600 de scurt si mediu metraje inscrise in preselectia NexT, au concurat pentru premiile acordate de juriul alcatuit din delegatul
general al sectiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de la Cannes, criticul francez Bernard Payen, coordonatoarea sectiunii International Forum of New Cinema din cadrul Festivalului de Film de la Berlin, Anna Hoffman, distribuitorul de scurt-metraj din Franta Jean Charles Mille, regizorul canadian Jamie Travis si co-scenaristul filmelor Marilena de la P7 si California Dreamin’, Tudor Voican.
Castigatorii NexT 2008
Trofeul NexT (4 000 euro), oferit de Institutul Cultural Roman - Visele unei femei de serviciu / Songes d’une femme de menage (Belgia, 2007), regia Banu Akseki
Premiul pentru regie “Cristian Nemescu” (2000 euro), oferit de Institutul Cultural
Roman – Bartosz Grudziecki pentru Polska Road Movie (Germania, 2007)
Premiul pentru cea mai buna coloana sonora “Andrei Toncu” (2 000 euro),
oferit de Institutul Cultural Roman – David Bryant pentru Madame Tutli-Putli (Canada, 2007)
Cel mai bun film romanesc, 500 euro oferiti de ArCub si pelicula in valoare de 1 500 euro oferita de Kodak Cinelabs Romania – Stefan (Romania, 2007), regia Stanca Radu
Mentiunea Speciala a Juriului – Intre Ziduri / Zwischen Mauern (Germania, 2007), regia Ana Felicia Scutelnicu
Premiul Publicului – o camera digitala HVR-A1E oferita de Sony – Maimuta Albastra / Der Blaue Affe (Germania, 2007), regia Carsten Unger
Premiul spectatorului norocos - 5 bilete la cinema Cityplex – Alexandru Hoisan
Premiul Dilema Veche pentru Cel mai Amuzant Film – Tokyo Jim (Marea Britanie, 2006), regia Jamie Rafn
Sursa: cinema.acasa.ro
Costel Busuioc s-a mutat la noua amantă
April 14, 2008
Noemi Martinez, deja fosta prietenă a lui Costel Busuioc, s-a întors la serviciu de câteva săptămâni. A acceptat cu greu să ne vorbească, mai ales că relația ei cu „Pavarotti din Banat“ s-a încheiat. Surprinzător, nu în urma vizitei inopinate în Spania, de acum mai bine de o lună, a soției sale, Daniela. Culmea, Busuioc se pare că a găsit altă femeie de care s-a atașat.
Reporterul radioului spaniol RNE, Noemi Martinez, s-a întors la muncă și pare că a depășit episodul jenant petrecut în urmă cu mai bine de o lună de zile, când Daniela Busuioc i-a făcut o scenă, în plină stradă, din cauză că a văzut-o cu soțul ei, Costel, într-o cafenea din Madrid. Tânăra de 31 de ani privește acum cu
detașare: „Am fost supărată o vreme. V-am spus, nu înțeleg ce a avut femeia aceea cu mine. Acum o lună, parcă, l-am sunat pe Costel să mă lămurească. De fapt, să lămurim lucrurile. Mi-a spus că e ocupat, că o să sune el. Dar n-a sunat. Acum o săptămână, directoarea a cerut un material despre român. A mers o colegă la Sony și au stat de vorbă. La plecare, el a ieșit cu una dintre secretarele de acolo. Maria mi-a spus că păreau apropiați. Să fie sănătos, nu mă mai privește…“. În comunitatea română din Madrid se vorbește de noua prietenă a lui Costel. Lumea îl tratează cu simpatie, dar cu ușoară dezamăgire - toți știu că e însurat acasă. Interesant este că Busuioc nu mai locuiește pe Calle del Trinquette, dând astfel greutate zvonurilor că s-a mutat la secretara de la Sony.
Va cânta pe Broadway
În plan profesional, lucrurile par să avanseze mai greu decât își închipuia Busuioc. În acest moment, el continuă lecțiile de canto, cu un profesor asigurat de compania cu care se află sub contract. În paralel, Sony lucrează la conceptul unui CD cu muzică interpretată de „Pavarotti din Banat“ și la strategia de promovare a acestuia. În ultima perioadă, se parte că între reprezentanții Sony BMG și Costel Busuioc au avul loc câteva discuții în contradictoriu pe tema implică rii acestuia în diverse manifestări culturale, care se vor organiza în România sau în străinătate. De exemplu, Busuioc a fost solicitat să participle la „Festivalul României pe Broadway“, manifestare tradițională, organizată de ani buni de Ștefan Minovici la New York. Sony a condiționat participarea la acest festival, care va fi organizat în luna mai, de o prezentare cât mai avantajoasă a logoului companiei în timpul recitalului pe care Busuioc îl va susține. Alte invitații au fost declinate, la cererea Sony. În cazul unui singur angajament se pare că Busuioc și-a impus voința: e vorba de „Festivalul Speranței“, din luna iulie, care va fi organizat la Timișoara de Biserica Baptistă.
Sursa: Interesul Public
La Megastar Maria a plecat acasa pe “American Rhythm”
April 14, 2008
Pe 12 aprilie, la Megastar a fost editia “American Rhythm”! Finalistii au abordat un gen muzical dificil, insa s-au descurcat surprinzator de bine. Fostii finalisti Cristina, Daria, Mihai, Cosmin si Dumitru au urcat din nou pe scena Megastar, iar Larisa a fost prezenta in public.
Andrei a interpretat piesa lui Nat King Cole, „Love”, insa a falsat, iar miscarile de dans au fost stangace. Cu toate acestea, Razvan Mazilu si-a exprimat increderea in potentialul lui de dansator, acordandu-i nota 8.
Florin a cantat „Crazy”, iar atitudinea lui l-a plictisit pe Despot. Membrii juriului au fost de parere ca bucuresteanul a ridicat un zid intre el si public, fiind incapabil sa transmita emotie, cu toate ca are o voce foarte buna. Despot i-a amintit lui Florin ca, pe scena, artistul trebuie sa comunice si din priviri.
Revenindu-si dupa esecul cu „Selecta” si episodul cu masca, Octavian a fost mult mai relaxat si a placut juriului. Desi inca mai are de lucru la „gesturile de Crizantema de Aur”- cum le-a descris Despot, Octavian a obtinut note mari si aprecierea publicului.
Alexandra a interpretat piesa Ellei Fitzgerald, “Summertime” , piesa care i-a tradat insa lipsa de experinta. Juriul a subliniat inca o data cu aceasta ocazie faptul ca finalistii ar trebui sa-si aleaga piese pe care le inteleg si care li se potrivesc.
Oana a urcat pe scena extrem de tensionata si a izbucnit in lacrimi dupa ce si-a incheiat recitalul, explicand ca emotiile sunt de vina. Ea si-a ales piesa lui Sergio Mendez, “Mas Que Nada”. Despot a laudat-o pentru capacitatea ei de a comunica cu publicul in ciuda emotiilor si pentru curajul de a-si alege o asemenea piesa dificila. Oana a reusit din nou sa capteze atentia spectatorilor, eclipsandu-i pe dansatori.
Cu piesa Mahaliei Jackson, “Joshua fit the battle of Jericho”, Maria nu a reusit sa convinga nici juriul, nici telespectatorii. Banateanca a cantat “fara suflet”, iar aceasta stare a costat-o calificarea. In legatura cu atitudinea scenica, Razvan Mazilu a remarcat si stinghereala ei. Votata pentru eliminare, Maria nu a obtinut “tichetul prieteniei” de la colegi, acestia preferand sa o salveze pe Alexandra. Surprinzator de senina, Maria si-a stapanit lacrimile si a mai interpretat o data, inainte de a pleca, piesa din concurs.
Sambata viitoare de la ora 20.00, la Megastar va fi editia “Tribute to Gica Petrescu, Dan Spataru, Laura Stoica”!
Sursa: PrimaTV






Comentarii recente